avea privirea smulsă din umăr
aruncată pe jos și umblată până la ultima celulă

din cauza învârtelilor
încăperea avea un altfel de astăzi în trupul meu de plastic
un alt spațiu de biciuit în libertatea prepoziției
unde tăcerea s-a tuns la zero
unde picajul s-a lăsat de îmbrățișat pământul

credeam că ai înțeles de ce-ul rădăcinilor
în garsoniera erectă
imaginea siluită într-un șantier nelustruit
își striga nevinovăția ca o imitație perfectă

să se facă vineri!